Contact

Unique, handmade wearable art.
Made with joy, for free spirits!

anca_gabby_3@yahoo.com
https://www.facebook.com/anca.gabi.5

luni, 12 februarie 2018

Slow, Slow, Slow...






 Un articol despre absint si potentialul sau:
Turnul sfatului

Ce bine ca e iarna! Ce bine ca suntem in Bucovina si ne bucuram de zapada! E locul perfect in care sa incetinim ritmul zilelor si pentru mine, asa incapacitata cum sunt si asa lenta cum ma simt, era chiar nevoie sa ne oprim. Imi dau seama ca m-am obisnuit sa fac multe lucruri si necesare si ne-necesare si sa imi petrec prea putin timp gandindu-ma, visand, stand pur si simplu. Nu pot spune ca nu imi alocam timp pentru mine, dar tot timpul trebuia utilizat cu un scop. Minunat moment de reflectie o boala si mai ales una care ma impiedica de la "trebaluiala". Cred ca m-am prins mult in plasa lui "a face" si acum, pentru ca nu pot, din cand in cand ma apuca o stare de panica: ce fac, imi irosesc timpul si pana mi se va vindeca mana o sa treaca multe saptamani de stat degeaba. Cumva e o tara a societatii actuale: eficienta, care ne-a acaparat nu doar serviciul ci si vietile personale. Chiar si vacantele trebuie sa fie eficiente, bine planificate...Nu suntem capabili sa ne luam cu adevarat o pauza, pana cand corpul isi ia singur, din pacate, prin vreo boala sau un accident. Subconstientul are puterea de a ne slabi vigilenta si asta ne predispune la accidente.
Mi-ar placea anul acesta sa il dedic incetinirii rotii. Sa pictez incet, cu schite, sa fac lucrurile pe indelete, din placerea de a le face, sa am puterea sa nu mai anticipez, sa iau lucrurile pe rand, cu bucurie...Undeva, pe drumul maturitatii, mi se pare ca am pierdut din bucurie si ce fac a devenit inertial. Ce bine ca a venit Carol ca sa ne aminteasca sa ne minunam si sa radem:)

EN: It's good winter has arrived! It's good we are in the north, in the real Winterland and we can enjoy the snow! It is the perfect place to slow the pace and for me, being in one hand and moving so heavy, a stop was needed. I realize that I got used to doing so many things, needed and not and to spend so little thinking, dreaming, simply not doing. I can't say that I didn't allow myself me time, but every moment had to be spent with a purpose. Great moment for reflection such an illness, especially this one that stops me from working. I believe I was very caught in the "doing" net and now, because I can't do, I panic every day: I'll waste so many weeks until my hand heals...It is a disease of today's society, efficiency, that has taken not only our work but our personal lives. We can't really take a break, even holidays need to be "purposey", but sometimes the body just takes a break, be it an illness or an accident. I think the subconscious has the power to weaken our awareness and this makes us more vulnerable to injuries.
I would like to dedicate this year to slowing down the wheel. To paint slow, to draw sketches, to make things step by step, for the pleasure of making, to have the power to not anticipate, to live day by day, with joy. Somewhere, on the road to adulthood I lost a part of the happiness and it feels like living has become inertial. It's good Carol has arrived to remind us to laugh and enjoy the ride:)

sâmbătă, 3 februarie 2018

Stuck


Inceputul acesta de an si cu precadere ultimele zile care s-au scurs au fost un prilej bun pentru introspectie. Prin natura sa intunecata, in perioada aceasta mi se pare ca viata s-a desfasurat mai mult pe plan interior. Zilele scurte si noptile lungi mi-au cazut greu pe suflet si mintea a fabricat tot soiul de monstri. Noroc ca de vreo doua zile a iesit soarele si e mai bine.
Am inceput o carte care m-a captivat prin subiect, sinceritate si maniera naturalista de scris, de-a dreptul brutala prin subiect: "Cartea blocadei", care prezinta povestea celor 900 de zile de asediu ale Leningradului, in al doilea Razboi Mondial. Si nu e doar o naratiune, ci sunt extrase fragmente din jurnalurile locuitorilor, iar 3 dintre ele sunt citate aproape integral: cel al unui adolescent de 16 ani, insemnarile unei femei, mama a doi copii mici si caietul unui intelectual, istoric. Toate infatiseaza calvarul foametei, al bombardamentelor si felul in care viata obisnuita se schimba: lucruri necesare traiului de zi cu zi devin greu de procurat (mancare, lemne,) si capata o mare importanta, relatiile intre oameni se perimeaza, iar prietenii si rudele devin dusmani, nu din rautate, ci din lipsuri. Lectura e coplesitoare, povestile sunt reale si mult-prea triste, iar atmosfera e dezolanta. Poate pentru mine care empatizez foarte mult nu a fost cea mai buna idee sa ajung la aceasta carte, dar, ca de obicei, cred ca vin inspre noi lucrurile de care avem nevoie. Pur si simplu citind am inceput sa imi dau seama ce viata binecuvantata am, cata siguranta, liniste si perspectiva, desi toate acestea sunt iluzii...oricand situatia poate lua o turnura, mai grava sau mai buna. Am inteles ca vanam mereu mai binele si nu m-am sinchisit de binele imediat pe care il traiesc. Si pentru ca lectia sa se fixeze, a fost nevoie de un eveniment care sa ma scoata din zona de confort: am cazut cu placa si mi-am rupt mana. Atat de simplu si atat de neasteptat. Dupa ce am depasit adrenalina primei zile, cu dureri, spital, pus mana la loc, ghips, a inceput asteptarea. Cat de nerabdatoare suntem noi, fiintele umane si cum ne proiectam intr-un viitor fictiv: deja ma vedeam peste vreo doua saptamani, mai bine, facand de toate iar si incercand sa ignor ca am ramas intr-o mana, pana una alta si ca va fi un proces lent de recuperare. Deja in a patra zi entuziasmul mi s-a mai potolit, vizita la medic m-a adus la realitate si a aparut intristarea si neputinta. Boala e o metoda buna de stabilit prioritatile si poate unul dintre singurele momente in care ne centram pe propria persoana: suntem doar noi cu noi in noi.
Probabil aveam si eu nevoie de aceasta pauza, desi nu e modul ideal de mi-o lua. Acum va trebui sa incerc sa imi gasesc rabdarea si linistea si sa opresc roata de ganduri negre.

luni, 22 ianuarie 2018

Slow Motion

 Imi e dor de vremurile cand timpul nu exista. Cand nu masuram viata in ore, zile si ani, ci in jocuri, veselie si mirare. Una din distractiile preferate cand eram copil era aparatul de diapozitive, pe care fratele meu, mai mare fiind, stia cum sa-l manuiasca. Era o magie: musai faceam intuneric in camera, alegeam o poveste ("Turtita fermecata" iesea castigatoare de cale mai multe ori:), potriveam filmul si cand aprindeam becul masinariei, pe perete se iveau personajele, iar povestea prindea viata.

EN: I miss the days when time was inexistent. When my life was not measured in hours, days and years, but in games, fun and amazement. One of my favorite entertainments was this machine that brought stories to life, before the TV and cartoons. My older brother knew how to use it, so we would team up and spend lovely evenings enjoying the fairytales.

 Mi-ar placea si pentru Carol sa aiba parte de o copilarie lenta si fara prea mari batai de cap. Sa se joace pe strada cu alti copii, sa alerge prin padure, sa se murdareasca de noroi si balti, sa faca oameni de zapada si sa fie totul simplu. Eu una nu imi amintesc sa fi fost intrebata prea multe cand eram copil, nu mi s-a cerut parerea despre ce vreau sa mananc sau cu ce sa ma imbrac. Sincer, nu cred ca il ajuta mult pe un copil sa fie pus sa hotarasca toate lucrurile marunte: pana la urma, mancarea e de foame si hainele pentru frig sau cald, iar un adult trebuie sa fie cel care ii da o masura si ii serveste de model.
 Pentru copiii din ziua de azi mi se pare ca timpul a inceput sa capete sens, totul e o fuga si sunt si ei prinsi in jocul stupid pe care il joaca adultii grabiti, iar anii lor simpli si fara griji se pierd si lasa urme grele, ii maturizeaza prea repede, fara sa fie de fapt cazul. Ar trebui viata sa fie tot mai simpla, dar, culmea, ne apare tot mai complicata, pentru ca ne preocupam de lucruri fara sens: mai multi bani, case mai mari, vacante mai scumpe, jucarii mai performante, telefoane mai destepte! Pe mine m-au cam pierdut vremurile...

EN: I wish for Carol to enjoy the stresless childhood we had. So he could play in the street with his friends, to run in the forest, to get muddy, to build snowmen and everything to be easy. I don't remember being asked to decide about my life when I was young: what I want to eat, what I want to get dressed with...This things were by default decided by the adults and it was just fine. It is our responsability to be the measure for the young ones.
For the kids these days I think time became to meaningfull and they got caught in the adults' rush and stupid game and their simple and most beautiful years get wasted. They grow up to fast, without a real reason. Life should get more simple, but, ironically, it feels more and more complicated, because we are worried about false things: more money, bigger houses, more expensive holidays, smarter phones! These times feel kind of strange and confusing to me, to be honest...


joi, 11 ianuarie 2018

New

 Nou. Din nou. E 2018, ianuarie, inceput de an si o luam de la capat. Sau de la inceput, depinde de perspectiva. Am incheiat anul cu mult fast, multe petreceri si sarbatoriri: Craciunul; ziua piticului care a implinit un an si a primit un tort pentru 2 (pana la urma, daca punem si anul in burtica, se face:); revelionul, pe care anul acesta l-am serbat cu prietenii si am fost recunoscatori sa fim impreuna (Carol a petrecut si el pana la 00:30 si mami s-a bucurat si ea de prima noapte de party dupa mult timp); iar apoi trei Ioni de celebrat. A fost multa distractie, mancare buna, plimbari, vizite, depanat de amintiri, planuri, sperante si un sentiment de innoire.
Anul care a trecut ne-a demonstrat curajul din noi si ne-a ajutat sa crestem: ca familie, ca echipa, ca persoane. Incepem incet sa ne acomodam cu viata in 3. Carol ne-a adus un dar pretios: bucuria neconditionata. Am invatat de la el sa fim perseverenti. Am invatat sa fim in permanenta miscare si schimbare: azi starea de fapt e asa, maine cine stie ce va fi. Am inteles ca avem resurse fizice si psihice mult mai puternice decat credeam.
 Multumim 2017 si bine ai venit 2018!
Urmeaza anul Cainelui de pamant in horoscopul chinezesc si probabil va fi un an potrivit pentru inradacinare si infaptuire. Asteptam cu interes sa vedem ce vom realiza si ne bucuram de perspectiva  provocarilor viitoare.

EN: New. Again. It's 2018, January, the beginning of the year and we start all over. Or we continue, depends on the perspective. We finished the year with lots of partys and celebrations: Christmas; Carol's birthday who turned one year old and received a cake for two; New Year's Eve, which we celebrated this year with dear friends (Carol partied until 00:30, so mummy enjoyed her first late evening in a long time); and then there where the three Johns to celebrate. It was a lot of fun, good food, walks, visits, memory sharing, plans, hopes and a feeling of novlety.
The year that went by proved us we are brave and helped us grow: as a family, as a team, as persons. We slowly start to get used to living as three. Carol brought us a precious gift: unconditional joy. We learned from him to be perseverent. We learned to keep moving and embrace change. We understood tat our physical and psychical resources are strong.
Thank you 2017 and welcome 2018!
Next is the year of the ground dog in the chinese horoscope and it will probably be a year of rooting and doing.


sâmbătă, 23 decembrie 2017

Winter Trippin


 Poate a venit frigul, poate padurea nu mai e verde, dar dorul de duca ne insoteste si ne da ghes, asa ca am profitat de binefacerile modernitatii si am facut o excursie pe autostrada, de la Sibiu la Deva.
EN: Maybe the cold is here, maybe the forest is no longer green, but the feeling of wandering is still animating us. So, we took advantage of the modern facilities and took a trip on the highway from Sibiu to Deva.
 Cetatea e spectaculoasa, nu atat prin constructie, cat prin amplasament: de sus, de pe dealul abrupt, am cuprins cu vederea de jur imprejur o panorama superba. La poalele dealului, orasul, apoi camp, sate, munti si cerul.
EN: The citadelle is spectacular not by the building itself, but because of the position: from the steap hill the eye is delighted with a 360 degrees beautiful view. At the feet of the hill lays the city of Deva, then come the fields, villages, mountains and the sky.
 Chiar daca la urcare cetatea era invaluita in ceata, de sus privelistea a fost minunata si desi aerul nu era prea limpede, tot am facut fotografii frumoase:)

EN: Although when we went up the citadelle was covered by fog, the view was still amazing and even if the air and the sun were not ideal for photographing, we still got some pretty memories to keep.